Dacă tot o faci, fa-o să-ți bucure ochii, nu să te orbească!

Ori de câte ori apelează clienții mei solicitând soluții de iluminat pentru orice zonă în casa lor, le amintesc că iluminatul este tot atât de important ca și ficatul! Nu mergeți la cumpărături flămânzi cum nu mergeți nici la căutari de soluții pentru iluminat în pană de emoții, pentru că în final, tindeți să achiziționați tot ce luminează mai puternic, strălucește mai mult si costă mai puțin.

Când ajungeți la capitolul amenajării unui spațiu și într-un final la iluminarea corectă a acestuia, informați-vă ! Informați-vă cum alegeți corect întreg sistemul de iluminat, în mod personalizat, nu cum ați văzut în reviste, online sau la cineva acasă! Erorile finale vă vor deranja pe voi, nu pe ei. Până la urmă vă doriți un spațiu atractiv, nu și încărcat cu de toate, iar Crăciunul se sărbătorește doar odată în an!

Acum ceva timp în urmă, când nu existau atatea opțiuni pe piață, poate că nu am fi dat atâta însemnătate acestui aspect, dar astazi când magazinele de profil au standuri special amenajate pentru corpurile de iluminat, devine cumva o necesitate a alege, ai la dispoziție o gama largă de produse care îți oferă luxul de a transforma, estetic vorbind, spațiul, oricare ar fi destinația acestuia. Și mă voi referi azi strict pe zona voastră sensibilă, Ladies, și anume cea de make-up!

Acesta e spațiul vostru intim, de aici pornește o nouă zi, o dispoziție bună, de aici se naște, de dimineață , încrederea în persoana ce se reflectă în oglindă, cea care transmite cel mai profund starea cu care conviețuim întreagă zi.

Deci conturați ingenios acest spațiu. Țineți cont că produsele de machiaj și creme trebuie depozitate în locuri ferite de căldură și umezeală, deci ca să nu vă mai plângeti de calitatea lor, evitați baia!

În cazul când vă doriți neapărat masa de make up în dormitor și nu dispuneti de suficient spațiu, renunțați la o noptieră în favoarea acesteia. Nu e obligatoriu și inestetic să aveți 2 noptiere! Un mobilier în sine poate deveni și mai funcțional atunci când îl realizați pe comandă, după necesitățile voastre cotidiene.

Dar cum iluminam totuși această zonă? Banală întrebare nu? Dați search pe google și evident că apar cei mai promovați termeni online în acest domeniu cum ar fi: oglinda luminată cu LED pentru make-up, oglinda cosmetică iluminată, oglinda machiaj cu becuri și tot așa… La prima vedere se pare că se rezolvă ușor, nu-i așa? Dar aici am o întrebare ce mă doare: voi ce simți atunci când aprindeti toate cele 20-30 becuri odată? Un bec având cel putin 4W?

Lumină? Design? Nici una, nici alta! Dragelor femei și dragilor soți care aleg aceste soluții pentru jumătățile lor, fiți mai blânzi cu ambele, atât cu femeile dar și cu luminile, nu mai mergeți după turmă! Niciodată, dar niciodată o sursă de iluminat nu trebuie să fie direcționată în ochi! Iar oglinda reflectă!

Voi așterne mai jos câteva recomandări de amenajare cu iluminat pentru această zonă care vorbește multe despre personalitatea fiecărei femei.

1. Draga mea, dacă lucrezi și de acasă muncă de birou, optează pentru o masă doi în unu: make-up și birou cu lumină naturală, fie ca e vorba de amplasarea acestea lângă geam de unde vei avea lumina zilei sau oriunde altundeva, ținând cont de o sursă de iluminat care te ajută, nu deranjează. Atenție, în caz că alegeți lumină rece, ea provoacă disconfort vizual, și deși într-o locuință poate fi montată la băi, bucătărie, sufragerii, eu personal evit să propun astfel de lumină decât dacă nu am de afacere cu o clinică sau un fel de spațiu comercial.

Lumina bună și sănătoasă pentru ochi este doar cea naturală. Ah da, și Ordinea! Că de aia există rafturi și sertare. O persoană ordonată e mult mai respectată! Sertarele mai vorbesc si despre vârsta si valoarea femeii, cu cât sunt mai discrete, cu atât ne limităm doar la cele mai utile produse pe care le descoperim în timp a fi cu adevărat eficiente pentru noi. Nu luminați sertarele, nu băgați tot felul de lumini cu senzori in ele! Cool nu e exces de high-tech, cool e proaspăt!

2. Atenție pentru adepții feng- shui, care nu amplasează niciodată oglinda la întâmplare, nemaivorbind de dormitor. Aici e un întreg studiu din care rezultă atâtea povești, unde și luminile au un impact major asupra organismului. Deci pentru ca în camerele unde citești sau gătești să nu lase umbre, amenajează-ți mai întâi spațiul conform acestor reguli, ținând cont din start și de poziționarea surselor de iluminat în încăpere.

3. Colțul la de valoare într-o încăpere. Acolo unde e cel mai potrivit pentru bijuteria ta. Acolo o amplasezi! Și in functie de spațiu rămas, poti găsi cele mai inedite lucrări ale Designerilor din țară sau înafară, măsuțe de toaletă realizate manual, spectaculoase sau minimaliste,după natura sufletului tău. Un exemplu de o astfel de piesă sofisticată e Make Up Șevaletul semnat de Alina Ilie, gandit chiar si la cel mai mic detaliu este potrivită aproape în orice stil de amenajare.

4. Un singur bec rezolvă tot! Și nu mai e o noutate că unele becuri cu tehnologie LED, pot emite o varietate de culori, acestea permițând chiar și reglarea temperaturii de culoare. Deoarece sunt atât de flexibile și ne permit rapid obținerea luminii potrivite ambientilui nostru, dar și pentru ca nu folosesc gaze, ca cele economice, Led-urile sunt și cele mai sănătoase și de durată corpuri de iluminat.

Le poți achiziționa cu încredere accesând: http://www.dienergy.ro , unde găsești o gamă variată de surse de iluminat pe LED și servicii de montaj și mentenanță a acestora.

5. Fie ca alegi bandă led încadrată în profil, fie spoturi,lampă de perete sau de masă, Lustre și alte corpuri suspendate cu led, becuri led, oglindă cu lumină led…etc, ține cont și de sfaturile unui specialist în domeniu care îți poate oferi cea mai bună soluție pentru tine.